Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, exclude posibilitatea ca grădinițele particulare să își reia activitatea în seria a doua a relaxărilor programate, după 15 iunie, potrivit realitatea.net
„Şcoala este până la 15 septembrie închisă clar. Ulterior, depinde cum evoluează, dar la acest moment nu există, să nu speculăm cu nimic şi să se pregătească pentru un mod de desfăşurare a activităţii. La acest moment aceasta este decizia: 15 septembrie deschiderea şcolii.
Pentru restul amplasamentelor este normal să mai apară discuţii pe perioada aceasta de relaxare. Trebuie să înţelegem că oamenii sunt cei care au cerut ca şcoala să nu se deschidă, iar acum oamenii ştiu că dacă trimit copilul indiferent unde într-o colectivitate, copilul poate să devină vectorul de infecţie pentru familie. Copilul nu va fi afectat grav, am văzut că nu sunt foarte afectaţi, dar pot fi vectori de infecţie”, a declarat secretarul de stat în MAI, Raed Arafat.