Virgil Popescu – ministrul Energiei a avut o întâlnire online cu toţi furnizorii de energie din care a reieșit faptul că facturile au fost refăcute. Ministrul a menționat că niciunul dintre operatorii economici nu a putut fi tras la răspundere pentru intenţia de a fura consumatorii.
„Am avut marţi o întâlnire online cu toţi furnizorii, am transmis ideea că trebuie recâştigată încrederea consumatorilor. Trebuie să recunoaştem, şi furnizorii trebuie să recunoască, că au fost facturi eronate, că nu s-a aplicat legea compensării şi plafonării, ANPC şi ANRE au intervenit, a fost nevoie şi de o modificare legislativă astfel încât furnizorii să refacă absolut toate facturile care nu au reflectat prevederile legale.
A reieşit din discuţii că în general cam toate facturile au fost refăcute, eu aştept ca furnizorii şi asociaţiile să iasă public să spună că au finalizat această operaţiune şi mă aştept să nu mai existe facturi făcute eronate. Nu suntem absurzi, e firesc să se mai întâmple erori, dar una e să fie accidente, alta să se întâmple aşa cum s-a întâmplat şi colegii de la ANPC vă pot spune mai multe”, a declarat Virgil Popescu.
„Ideea lansată de furt are ca element constitutiv al acestei eventuale infracţiuni intenţia. Niciunul dintre operatorii economici nu a putut fi tras la răspundere pentru intenţia de a fura consumatorii. Faptul că unele dintre norme şi unele dintre aplicaţiile lor nu au putut ţine pasul cu aşteptările consumatorilor cred că au fost unele dintre elementele importante ale disfuncţionalităţii pieţei. Este adevărat că au fost cazuri în care mare parte a consumatorilor au fost şocaţi primind facturi cu mult mai mult faţă de ceea ce aceştia erau obişnuiţi”, a mai spus ministrul Energiei.
Sursa: Realitatea Din PNL