Războiul din Ucraina continuă în timp ce rușii au nevoie urgent de progrese importante pe front înainte de Ziua Victoriei, de pe 9 mai. Președintele Zelenski avertizează că Putin și generalii săi vor eliberarea Azovstal din Mariupol până luni. Bombardamentele rușilor continuă, iar evacuarea civililor decurge lent. Președintele Ucrainei nu renunță la eliberarea militarilor din combinatul siderurgic și anunță că dorește să negocieze soluții diplomatice. În regiunile din est și sud-est se dau în continuare lupte grele în Harkov, Mikolaiv, dar și Kievul a fost atacat.

 Sâmbătă sunt așteptate noi evacuări ale civililor rămași la Azovsta, anunță vicepremierul ucrainean, Irina Vereșciuk, potrivit Unian.net.

UPDATE 8:30 – Autoproclamatele republici populare din estul Ucrainei, Doneţk şi Lugansk, şi-au numit ambasadori la Moscova

UPDATE 8:10 – Guvernul britanic a anunțat sâmbătă că va oferi Ucrainei 287 de generatoare mobile, pe lângă cele 569 de generatoare pe care le-a donat anterior.

UPDATE 8:00 – Evacuările din Mariupol au continuat vineri seară. Alți 50 de civili, inclusiv 11 copii, au fost evacuați din oțelăria Azovstal, într-o operațiune coordonată de tot de ONU și Crucea Roșie. Rusia anunțase anterior o încetare a focului în timpul zilei la combinat pentru trei zile, începând de joi. Vinei nu a respectat acordul de incetare a focului, astfel că eliberarea civililor s-a făcut lent.

Serviciul de Securitate al Ucrainei a informat vineri că a capturat 11 dintre lunetiştii armatei ruse, în urma unei operaţiuni speciale în regiunea Harkov, potrivit purtătorul de cuvânt al instituției, Artem Dekhtiarenko, scrie Unian.net.

Războiul Rusiei în Ucraina continuă în timp ce Consiliul de Securitate al ONU a aprobat vineri, în unanimitate, o declarație prin care acordă „un sprijin puternic” secretarului general al ONU „în căutarea unei soluții pașnice” la războiul dintre Rusia și Ucraina.

În ultimele 24 de ore, câteva zeci de civili au putut fi salvați din Azovstal, Mariupol, în ciuda bombardamentelor puternice ale trupelor ruse. Regimentul Azov a acuzat vineri forțele ruse că a vizat una dintre mașinile sale care participă la operațiunea de evacuare a civililor din Azovstal, ucigând un soldat și rănind șase. În același timp, și Zelenski acuză că Mariupol a fost „complet distrus” și că nu a mai rămas nimic de luat de Rusia, cu excepția uzinei Azovstal. Zelenski nu renunță însă la eliberarea soldaților ucraineni care apără ultima redută din Mariupol.

De asemenea, un nou schimb de prizonieri s-a desfășurat, astfel că 41 de persoane, dintre care 11 femei, au fost eliberate. Nu a fost dezvăluit numărul rușilor care au fost eliberați de ucraineni.

În același timp, sancțiunile UE au fost blocate de poziția Ungariei. Negocierile continuă în acest sfârșit de săptămână între cele 27 de state membre pentru a găsu un acord după ce Ungaria a blocat propunerea de embargou asupra petrolului rusesc.

Liderii G7 vor avea duminică o reuniune virtuală pentru a discuta despre războiul din Ucraina, la care va participa și Zelenski, a anunțat vineri Germania, care deține președinția G7 în acest an.