Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, joi, că din punct de vedere politic coaliţia de guvernare nu mai există, existând doar la nivel guvernamental şi tehnic.

„Preşedintele Nicolae Ciucă, eu, Dan Motreanu, George Flutur nu vom mai participa la niciun fel de şedinţă a coaliţiei de guvernare, indiferent de temă. Din partea conducerii PNL a fost desemnat unul dintre cei cinci membrii ai conducerii executive – secretarul general al partidului, domnul Lucian Bode – să coordoneze echipele tehnice pe care PNL le va prezenta pe măsură ce există. Astăzi, la ora 10,00, s-au prezentat, de exemplu, colegii mei din zona de administraţie şi fiscalitate – Bogdan Huţucă, domnul Boloş, domnul Roman pe chestiuni ce ţin de Pactul fiscal. De asemenea, pe alte chestiuni ce ţin de chestiuni administrative, directe, pe diverse domenii PNL nu va lăsa România neguvernată, îşi va trimite cei mai buni specialişti pentru a putea discuta. Politic, în schimb, noi nu mai avem ce să stăm de vorbă cu PSD. (…) Vom guverna România. Din punct de vedere politic, nu mai există coaliţia, există doar la nivel guvernamental şi tehnic”, a spus Rareş Bogdan, într-o conferinţă de presă la sediul central al PNL.

El a precizat că va răspunde la telefon social-democraţilor, dar că liderii PNL nu vor purta niciun fel de discuţie politică cu aceştia.

„Eu sunt un om foarte civilizat şi nu am să dau refuz telefoanelor, nu blochez telefoanele nimănui, dar le voi spune tuturor celor din conducere, fie că este domnul Ciolacu, fie că este domnul Grindeanu, fie că este domnul Stănescu sau domnul Tudose, că decizia noastră este de a nu purta niciun fel de discuţie politică cu domniile lor. Deci, nu voi participa nici eu, nici domnul Ciucă, nici colegii mei”, a afirmat liderul liberal.

Prim-vicepreşedintele PNL a precizat că până la alegeri nu vor mai exista decizii politice în coaliţie.

„Decizii politice nu vor mai exista până la alegeri de niciun fel, singura chestiune care suntem obligaţi să o facem, pentru că România este într-un plin proces de modernizare, trebuie guvernată, de negocieri la Bruxelles pe PNRR, pe IMM-uri (…) sau restul măsurilor pe care noi le-am asumat, inclusiv ce ţin de RA-APPS spre exemplu, este tot pe blocarea tranşei III. Toate chestiunile acestea, colegii mei – domnul Boloş, doamna Alina Gorghiu, domnul Roman şi restul colegilor din zona executivă, zona de fiscalitate, administrativă, juridică, domnul Veştea pe zona de dezvoltare a României – îşi vor face treaba, vă asigur, cu prisosinţă. Nu trebuie să fie neapărat Nicolae Ciucă, Rareş Bogdan, George Flutur sau Dan Motreanu la aceste întâlniri pentru a exista poziţii. (…) Dacă sunt chestiuni legislative, este aici domnul Fenechiu, este domnul Andronache, vă asigur că vor purta discuţiile necesare ca România să nu se blocheze”, a susţinut liberalul.

AGERPRES

Sursa: Realitatea Din PNL