Rapid Bucureşti a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0 (1-0), sâmbătă seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 25-a a Superligii de fotbal.

Unicul gol dintre fosta şi actuala echipă a antrenorului Adrian Mutu a fost marcat de Damjan Djokovic (9), fost jucător la CFR Cluj, cu un şut deviat.

Rapid a mai avut o ocazie bună de gol prin Alexandru Albu (29), în timp ce clujenii şi-au creat puţine situaţii notabile la poarta adversă, cele mai clare fiind ratate de Vasile Mogoş (19) şi Karlo Muhar (90+1).

La Rapid se află nu mai puţin de cinci foşti jucători ai CFR-ului, Damjan Djokovic, Ermal Krasniqi, Christopher Braun, Alexandru Ioniţă II, Claudiu Petrila. Doar Ioniţă nu a jucat în meciul de la Cluj-Napoca.

Rapid a câştigat toate cele patru partide din 2024, fiind neînvinsă de şase etape.

CFR Cluj, care era neînvinsă pe teren propriu în acest sezon, venea după două victorii consecutive cu Mutu pe bancă.

În tur, Rapid s-a impus cu 3-1.

FC CFR 1907 Cluj – FC Rapid Bucureşti 0-1 (0-1), Stadion ”Dr. Constantin Rădulescu” – Cluj-Napoca
A marcat: Damjan Djokovic (9).
Arbitru: Sebastian Colţescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Ovidiu Artene (Vaslui), Daniel Mitruţi (Craiova); al patrulea oficial: Iulian Dima (Bucureşti)
Arbitru video: Sorin Costreie (Voluntari); arbitru asistent video: Szabolcs Kovacs (Carei)
Observatori: Marcel Savaniu (Satu Mare) – CCA, Dan Potocianu (Bucureşti) – LPF

AGERPRES 

Sursa foto: FC Rapid 1923/facebook.com