Poliţiştii din România vor avea o autoritate mult mai mare, începând cu sfârşitul lunii ianuarie, când intră în vigoare o nouă lege
De la sfârșitul lunii ianuarie, 26 ianuarie 2020, polițiștii vor acționa conform modificărilor legislative din domeniul ordinii și siguranței publice adoptate recent.
Poliţiştii pot intra într-o locuinţă fără acordul proprietarului, dacă au informaţii că cineva se află într-un pericol iminent sau dacă deţin informaţii că în respectiva locaţie se ascunde autorul unei infracţiuni grave sau un suspect de terorism. De asemenea, poliţiştii pot intra în locuinţe fără permisiune, fără să bată la ușă, şi în cazul în care există suspiciuni că o persoană decedată se află înăuntru.
De altfel, noua lege prevede şi amenzi mai mari pentru cei care refuză legitimarea. Amenda, care în prezent este de 500 de lei, poate ajunge și până la 1.500 de lei.
Pe de altă parte, și poliţiştii au anumite reguli care trebuie să fie respectate atunci când se legitimează. Astfel, poliţistul se prezintă cu numele complet şi precizează şi secţia în care lucrează, atunci când se află în uniformă. Dacă este îmbrăcat civil, poliţistul îşi prezintă numele complet, unitatea de poliţie de care aparţine, precum şi legitimaţia sau insigna.
Amenzi mai mari vor primi şi cei care îşi deranjează vecinii. Dacă primiţi o amendă pentru tulburarea liniştii, iar poliţia este sesizată din nou în mai puţin de 24 de ore, amenda va fi de 3.000 de lei – dublu faţă de cuantumul din prezent.
Amenzile pentru tulburarea liniştii publice în cazul unei petreceri organizate într-un cort sau într-un alt spaţiu care nu este special amenajat pentru asta cresc de 4 ori, dacă poliţia este sesizată a doua oară.
Informează www.realitatea.net