Curtea de Apel Oradea a respins, luni, propunerea de arestare în lipsă formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor pe numele omului de afaceri Victor Micula în dosarul în care acesta a fost trimis în judecată, alături de patru poliţişti, acuzaţi că l-au protejat şi i-au permis accesul la bazele de date secrete ale MAI. 

 

Magistrații de la Curtea de Apel Oradea au decis să mențină soluția pronunțată pe 26 ianuarie de judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Oradea,  și au respins propunerea de arestare preventivă în lipsă a omului de afaceri, ca neîntemeiată.

„În baza art. 425/1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, cu referire la art. 205 Cod procedură penală, Respinge ca nefondată contestaţia formulată de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR, împotriva încheierii penale din 26 ianuarie 2021 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bihor, privind pe inculpatul Micula Victor. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. DEFINITIVĂ”, este soluția pe scurt a judecătorilor orădeni.

 

Reamintim că, în luna decembrie a anului trecut, Victor Micula a fost trimis în judecată de procurori, el fiind acuzat de acces ilegal la un sistem informatic, instigare la acces ilegal la un sistem informatic și la divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și uzurpare de calități oficiale. Alături de milionar, sunt trimiși în judecată și 4 polițiști.

Cei patru poliţişti trimişi în judecată alături de Micula jr. sunt Ovidiu Iovian Vaida – acuzat de complicitate la uzurpare de calităţi oficiale, Claudiu Rengle – în prezent pensionar, acuzat de abuz în serviciu, Camelia Erdei (Ile) – căreia i se impută acces ilegal la un sistem informatic, divulgarea informaţiilor secrete de serviciu, dar şi complicitate la două fapte de acces ilegal la un sistem informatic, și Alin Claudiu Zanca – acuzat de complicitate la instigare la acces ilegal la un sistem informatic, complicitate la instigare la divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice şi abuz în serviciu.

În primăvara anului 2018, lui Micula i s-a permis de către o polițistă accesul în zona restricționată a Biroului Supravegheri Video și a accesat ilegal bazele de date ale MAI pentru a căuta informații despre șoferul unui Opel, pe care cu câteva ore înainte fiul patronului de la European Drinks l-a șicanat în trafic, dar care a reușit să scape. Tot atunci, afaceristul a căutat informații și despre persoane cunoscute lui. După circa o lună, Micula a căutat din în baza de date a poliției informații despre o cântăreață de muzică populară.

De asemenea, în noiembrie 2018, Micula le-ar fi atras atenția unor polițiști că un rival s-a urcat la volan după ce a băut. Polițiștii l-au prins în flagrant pe rival, iar la percheziționarea corporală a acestuia ar fi participat și Victoraș Micula, îmbrăcat în polițist, cu cagulă pe față.

 

 

Sursa: Realitatea de Bihor