În 2022, Campionatul European de Counter-Strike: Global Offensive (Euro CS:GO) va fi organizat la Oradea, în perioada 5 – 10 iulie, în noua sală polivalentă, Oradea Arena.
Euro CS:GO este parte, alături de alte competiții de CS:GO și League of Legends, din Digital Crusade 2022, fiind și primul festival dedicat Esports-ului din România.
După turneele naționale realizate de fiecare stat în parte, prima întâlnire dintre cele peste 30 de țări înscrise deja în competiție va avea loc în mediul online. Astfel, în luna iunie, timp de 2 zile, echipele se vor confrunta pentru a stabili cele mai bune 16 echipe care vor ajunge în România.
În perioada 5-10 iulie, la finala din Oradea, organizată în premieră în colaborare cu Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune, se va desemna cea mai bună echipă dintre cele 16 care s-au remarcat în calificări.
Finala însumează 5 zile de eveniment și 6 competiții diferite. Pe lângă Campionatul European de CS:GO și Crusaders Crown, vor mai avea loc alte patru competiții: Super Battles (competiție națională de CS:GO), Esports Corporate Championship (campionate de LoL, CS:GO, Dota 2 și FIFA dedicate angajaților gameri din România), Girl Gamer European Championship (campionat de LoL dedicat exclusiv fetelor) și încă un turneu surpriză, care va fi anunțat în curând.
Cele mai bune echipe de pe fiecare continent vor ajunge la finalul anului la Campionatul Mondial din Bali (Asia), unde se vor lupta pentru titlul de campioană mondială.
Evenimentul Digital Crusade 2022 este realizat în colaborare cu Romanian Esports League, Dăescu Borțun Olteanu și Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și Regiune (Visit Oradea).
Sursa: Realitatea de Bihor