Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, că majorarea bugetului Apărării la 3% din PIB nu reprezintă o necesitate, întrucât prioritatea României este de a acopere investițiile în infrastructură prin fondurile europene și PNRR.
„Nu este o necesitate, cred că prioritatea numărul unu pentru România, în acest moment, este de a acoperi investiţiile în infrastructură prin fondurile europene şi prin PNRR. De asemenea, aţi văzut o nouă abordare şi cu un nou împrumut direct de la Guvernul Statelor Unite şi după gestul făcut de România cu donaţia unui sistem Patriot, mai multe state au venit deja în ajutorul României pentru a acoperi suma respectivă, cred că e şi acoperită în acest moment. Deci, avem o abordare mult mai bună”, a evidenţiat Marcel Ciolacu, după vizita la Salonul Euronaval de la Paris.
Premierul a adăugat că următorul prim-ministru va trebui să răspundă dacă bugetul Apărării va crește la 3% din PIB în 2026.
„Sunt ferm convins că viitorul prim-ministru va da viziunea domniei sale. Ce-mi doresc eu de la viitorul prim-ministru este să avem un buget multianual, pe toţi cei patru ani, pe sistemul bugetului Comisiei Europene”, a arătat Ciolacu, potrivit Agerpres.