Premieră în România. Un elev de 16 ani din județul Bacău a fost condamnat la un an și jumătate de detenție într-un centru de reeducare pentru minori după ce a lovit și a batjocorit doi colegi de clasă. Victimele, elevi cu nevoi speciale, au fost filmate în timp ce erau agresate și târâte în baia școlii.
Un elev de 16 ani din Bacău a fost condamnat la un an și jumătate de detenție într-un centru de reeducare, după ce și-a lovit și batjocorit doi colegi de clasă. Faptele, care s-au întâmplat la începutului anului trecut, au fost filmate și postate pe internet.
Elevul agresor și victimele lui învățau în clasa a IX-a la Liceul Tehnologic „Dumitru Mangeron” din Bacău.
Agresiunea la care băiatul de 16 ani și-a supus colegii a avut loc în ianuarie 2023. Atunci, el și-a pus victimele în genunchi, le-a obligat să îi sărute mâna, să meargă precum câinii după el și le-a lovit și împins cu capul în toaletă.
După ce școala a aflat de incident, agresorul a primit o mustrare scrisă și i-a fost scăzută nota la purtare cu două puncte. A fost începută și o anchetă penală.
La audieri, victimele le-au spus polițiștilor că mergeau la școală cu frică din cauza agresorului care îi obliga – printre altele – să îi cumpere de mâncare și să îi șteargă încălțările, spre amunzamentul lui. Agresorul a declarat inițial că totul a fost o joacă și ulterior a încercat să dea vina pe victime și a spus ca acestea l-ar fi provocat.
Pedeapsa de un an și jumătate dictată de Curtea de Apel Bacău a fost dată pentru că instanța a considerat că acest caz este de o gravitate deosebită și necesită o sancțiune care să descurajeze fenomenul de bullying care afectează școlile de la noi din țară.
Sursa: Realitatea din Justitie