Primarul Ilie Bolojan a prezentat azi, 23 iulie 2019, în cadrul unei conferință de presă, stadiul lucrărilor de investiții care se derulează în prezent în zona Calea Aradului.
Una dintre acestea este drumul de legătură dintre Calea Aradului și str. Ogorului, lucrare aproape finalizată din punct de vedere a documentației, studiul de fezabilitate fiind terminat. Drumul va trece pe sub coridorul de aterizare a avioanelor, scurtând foarte mult distanța în zona respectivă și creând un acces suplimentar la Piața 100.
Drumul va avea o lungime totală de 860 metri, cu un pasaj subteran de 125 de metri în dreptul culoarului de aterizare a avioanelor. În baza discuției cu Consiliul Județean Bihor, acordul de dare în administrare a acestui teren va fi pe ordinea de zi a Consiliului Local la finalul acestei luni, urmând ca Primăria Oradea să obțină toate avizele necesare până atunci. Durata de execuție a acestei lucrări este estimată la 1 an și 4 luni, din care execuția va fi un an. Valoarea estimată a lucrărilor este de 1,8 milioane euro plus TVA, a explicat Ilie Bolojan.
„Noi ne propunem ca până la finalul lunii august să aprobăm indicatorii aferenți, vom organiza în acest an procedura de licitație pentru selectarea proiectantului și constructorului la pachet și ne pregătim ca de anul viitor să începem aceste lucrări, urmând ca ele să se finalizeze în 2021, la începutul anului.
Această lucrare, alături de celelalte lucrări care se fac în această zonă, va descongestiona atât circulația pe centură cât și la ieșirea din oraș pe Calea Aradului”, a menționat primarul.
Continuă lucrările de extindere a liniei de tramvai
În ceea ce privește lucrarea de extindere a liniei de tramvai care va trece prin partea de sud a orașului, primarul Ilie Bolojan a anunțat că a fost finalizată partea de intersecție în zona Calea Aradului-Aviatorilor, iar din 5 august vor începe lucrările la lărgirea zonei pentru linia de tramvai pe mijlocul Căii Aradului până la intersecția cu strada Vlădeasa.
„Ne cerem scuze anticipat pentru disconfortul creat atât celor care circulă în zonă cu mașina, cât și celor care locuiesc acolo, care vor trebui să parcheze în condiții improvizate în partea din spate, acolo unde au fost demolate garajele sau casele expropriate pentru realizarea parcărilor în etapa următoare. Această lucrare se va derula în toamnă, ea va continua pe Calea Aradului până la pârâul Peța, în prezent se lucrează la linia de tramvai din spatele mall-urilor din zona respectivă, în așa fel încât până la finalul anului toată linia de tramvai să fie amenajată și lucrările finalizate, urmând să se continue anul viitor în zona Universității, Jandarmerie”, a spus Ilie Bolojan.
Tot în zona Căii Aradului se lucrează la reabilitarea străzii Vlădeasa, unde se va freza toată strada și se va turna un covor asfaltic, urmând ca până la jumătatea lunii septembrie întreaga stradă să fie reasfaltată.
De asemenea, este într-o fază avansată și săptămâna viitoare va fi adjudecată lucrarea de proiectare și execuție a parcărilor de pe terenurile expropriate din zona Calea Aradului. Până la jumătatea lunii septembrie se vor finaliza proiectele tehnice ale celor două parcări, urmând ca din jumătatea lunii septembrie să înceapă lucrările. Până la finalul acestui an cele două parcări ar trebui finalizate.