Poliţia daneză a declarat miercuri că investighează două explozii produse în apropierea Ambasadei Israelului situată la periferică nordică a capitalei ţării, Copenhaga, relatează Reuters.

„Nicio persoană nu a fost rănită şi efectuăm primele investigaţii la faţa locului”, afirmă forţele de ordine din Copenhaga pe reţeaua de socializare X.

„O posibilă legătură cu ambasada israeliană situată în zonă este în curs de investigare”, adaugă poliţia în postarea citată.

La solicitarea agenţiei de presă Reuters, Ambasada Israelului la Copenhaga nu a făcut deocamdată niciun fel de comentariu cu privire la incidentul respectiv.

Incidentul din capitala daneză are loc pe fondul tensionării situaţiei din Orientul Mijlociu, după ce Iranul a lansat marţi seara un atac masiv cu sute de rachete balistice asupra Israelului ca ripostă la campania statului israelian împotriva grupării şiite pro-iraniene Hezbollah în Liban.

AGERPRES