În cadrul proiectului de reamenajare şi modernizare a coridorului Nufărul-Cantemir, a fost realizat primul tronson al pistei pentru biciclete, între Pârâul Peța și strada Meiului.
Pista este realizată dintr-un asfalt roşu, colorat cu ajutorul unui pigment, fiind astfel foarte clar delimitată de trotuar. Pista colorată va ajuta la preîntâmpinarea unor accidente nedorite, avertizându-i pe pietoni să nu intre în spațiul destinat cicliștilor.
Tot ca un element de noutate în amenajarea unor astfel de spații urbane, în locul capacelor de canal cu ramă de beton, constructorul a folosit capace autonivelante, mult mai rezistente în timp și mult mai ușor de fixat la nivelul stratului de uzură.
Lucrările la pista de biciclete și la trotuare continuă pe partea dreaptă a bulevardului, de la strada Arieșului la statuia lui Dimitrie Cantemir. Aici pista și trotuarele se află la stadiul de balast, fundația și bordurile fiind realizate. După terminarea lucrărilor la stâlpii de la linia de tramvai, se va executa și turnarea asfaltului.
Sursa: Realitatea de Bihor