Alertă la Oradea, după ce un exemplar de piranha cu burtă roșie, specie de pește agresivă și extrem de vorace, originară din America de Sud, a fost pescuit în apele Crișului Repede. Garda de Mediu Bihor a declanşat o anchetă.

Peştele era mort, însă comisarii de mediu se tem că cineva ar fi putut arunca vreunul în pârâul termal care curge în municipiu, unde peștii ar fi avut condiţii de supravieţuire, potrivit ebihoreanul.ro.

Șeful Gărzii de Mediu Bihor a confirmat descoperirea și a alertat și alte instituții, pentru declanșarea unei anchete care să conducă la identificarea persoanei iresponsabile care a aruncat peștele în Criș, dar și la lămurirea ipotezei privind eventuala existență a Piranha în apa, mult mai caldă, a Peței, unde ar putea „extermina” fauna specifică a pârâului.  

„Sper să fi fost un accident. Peştele a fost aruncat, recent, în Criş, probabil de un colecţionar de peşti exotici. Vom încerca să găsim persoana, pentru că această specie este un pericol pentru ecosistemul indigen, iar amenda pentru astfel fapte este între 7.500 lei şi 15.000 lei”, a declarat comisarul şef al Gărzii de Mediu Bihor, Sever Şerbănescu. Bazinul fluviului Amazon din America de Sud găzduiește aproximativ 30 de specii de piranha, pești deosebit de agresivi, cu dinții foarte ascuțiți, care pot cu ușurință să rupă carnea. Atacurile acestor pești asupra oamenilor sunt „extrem de rare”, dar se întâmplă atunci când aceștia nu sunt atenți în ce ape intră.

PIRANHA, LEGENDA DEVORATORULUI DE OAMENI DIN AMAZON

Bazinul fluviului Amazon din America de Sud găzduiește aproximativ 30 de specii de piranha, pești deosebit de agresivi, cu dinții foarte ascuțiți, care pot sfâția cu ușurință carnea. Atacurile acestor pești asupra oamenilor sunt „extrem de rare”, dar fiind intens mediatizate au creat legenda devoratorului de oameni, la fel ca în cazul rechinilor.

Sursa: Realitatea de Bihor