Peste 6.000 de persoane legitimate și 638 de societăți comerciale și mijloace de transport verificate în ultimele 48 de ore, pentru prevenirea răspândirii şi limitarea infectării cu noul coronavirus, în județul Bihor.

 

În perioada 23 – 24 aprilie, sub autoritatea Instituţiei Prefectului – Judeţul Bihor, poliţiştii bihoreni, alături de reprezentanţi ai unor instituţii de aplicare a legii din judeţul Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, în zonele publice aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în trafic, precum și în mijloacele de transport, pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19 în județul Bihor.

 

În cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele 48 de ore, echipele mixte au acționat integrat, au legitimat 6.018 persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 199 de societăți comerciale, marketuri, restaurante, terase, unităţi de tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, piețe, târguri, parcuri, zone de agrement, gări și autogări.

 

De asemenea, în cadrul acțiunilor punctuale, au fost verificate 439 de mijloace de transport, din care 151 de mijloace de transport public în comun.

 

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 228 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 35.750 de lei.

 

Dintre acestea, 186 de sancțiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 28.250 de lei, au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție, 41 de sancțiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 6.500 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, iar o sancțiune, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, a fost aplicată pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.

 

În cadrul misiunilor desfăşurate în perioada 23 – 24 aprilie a.c., pentru prevenirea răspândirii Covid-19 în județul Bihor, au acționat zilnic, în medie, 247 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, 63 de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor, 2 cadre ale Poliției Locale Oradea, 1 pompier militar din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al judeţului Bihor, 1 inspector al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, 1 comisar al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, 1 inspector al Direcției de Sănătate Publică, precum și 1 inspector al Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Sursa: Realitatea de Bihor