Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a aprobat repartizarea către bugetele locale ale unor unități administrativ-teritoriale a celei de-a treia tranșe, în valoare de 28.493.547,58 lei, din subvenția de compensare a costurilor legate de achiziția gazelor naturale necesare producerii energiei termice în sistem centralizat pentru sezonul rece 2021-2022.
Suma repartizată este aferentă consumului de gaze naturale din lunile decembrie 2021 și ianuarie 2022, potrivit cererilor depuse de unitățile administrativ-teritoriale până la această dată, urmând ca, la cererea administrațiilor locale, să fie alocate alte fonduri în următoarele tranșe – a subliniat ministrul.
”Continuăm să sprijinim cetățenii și autoritățile publice locale în plata facturilor pentru încălzire și așteptăm și următoarele cereri ale autorităților locale eligibile, care au sisteme de alimentare centralizată cu energie termică, produsă pe bază de gaze naturale”, a precizat ministrul Cseke Attila.
Astfel, pentru luna decembrie, municipiile Miercurea Ciuc și Ploiești vor primi suma totală de 6.790.813,08 lei, iar pentru luna ianuarie, va fi alocată suma totală de 21.702.734,50 lei pentru Arad, Oradea, Giurgiu, Timișoara, Tulcea și Focșani.
Conform anexei, municipiul Oradea beneficiază de 2.443.330,78 lei.
Legea bugetului de stat pe 2022 prevede 400 milioane de lei pentru această linie de finanțare, iar la mijlocul lunii ianuarie și la începutul lui februarie, au mai fost acordate subvenții în valoare totală de aproximativ 61 milioane de lei.
Sursa: Realitatea de Bihor