Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) anunţă, luni seară, că au fost efectuate peste 13.000 de plăţi cu cardurile de energie, în valoare de 4,3 milioane de lei.
„Ieri, până la ora 16.00, au fost realizate 13.012 plati cu cardurile de energie în valoare de peste 4,3 milioane de lei. Reamintim că ieri a fost prima zi în care beneficiarii ajutoarelor au putut face plăți cu cardurile de energie.
Pentru a veni în întâmpinarea beneficiarilor, MIPE a realizat Ghidul cardurilor de energie, disponibil aici: https://mfe.gov.ro/…/e6aa8f1feaa9d056ab3b3800901c8cb0.pdf”, a transmis MIPE.
Începând din 20 februarie, se pot efectua plăți pentru facturile la utilități prin intermediul cardurilor de energie acordate de Guvernul României persoanelor vulnerabile. Cardurile, oferite din fonduri europene nerambursabile ce erau în risc de pierdere în perioada de programare 2014-2020, sunt emise și distribuite de Compania Naţională Poşta Română.
Online, prin intermediul aplicației informatice pe care Poșta Română o pune la dispoziție: https://www.posta-romana.ro/sprijin-pentru-romania.html.