Luni, 22 ianuarie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.

Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.

Ca urmare a abaterilor constatate în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 139 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 44.225 lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 16 permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute două certificate de înmatriculare și au fost constatate șapte tamponări.

Au fost sancționați 52 de pietoni care au traversat neregulamentar, 51 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, patru participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, două sancţiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, au fost sancționate trei depășiri neregulamentare, iar 27 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.

Astfel, luni, 21 ianuarie a.c., la ora 21.30, pe Calea Aradului din municipiul Oradea a fost depistat în trafic un bărbat de 27 de ani, din localitatea Nojorid, județul Bihor, în timp ce conducea un  autoturism cu viteza de 133 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 70 km/h.

Conducătorul auto care a depăşit limitele legale de viteză cu peste 50 km/h a fost sancţionat contravenţional cu 9 – 20 puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.    

ATENŢIE!

 – Neadaptarea vitezei la condiţiile de drum reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de evenimente rutiere!

– Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic!

*

RECOMANDĂRI PREVENTIVE PENTRU O DEPLASARE ÎN SIGURANŢĂ, ÎN CONDIȚII DE IARNĂ:

Polițiștii rutieri bihoreni recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă şi să respecte indicaţiile polițiștilor aflaţi în trafic.

– Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă temeinic despre condiţiile meteo şi starea drumurilor și echipați-vă corespunzător autovehiculul pentru circulația în condiții de iarnă (anvelope specifice sezonului, lanțuri antiderapante, lopată, săculeț cu nisip, rezervă de combustibil, etc.). Este bine ca din autoturism să nu lipsească hainele groase, pături, alimente, apă potabilă și cel puțin un telefon mobil cu încărcător la priza auto.

– Acordați o atenţie deosebită stării tehnice a autovehiculului şi nu porniți la drum dacă sesizați probleme la sistemele de direcţie şi de frânare, la instalaţia de semnalizare etc.

– Ștergeți parbrizul, luneta, geamurile laterale şi oglinzile retrovizoare exterioare de pelicula de gheaţă ce se formează pe timpul staţionării şi asigurați funcţionarea corectă a ştergătoarelor (de parbriz şi lunetă, după caz).

– Un carosabil alunecos din cauza ploii, poleiului sau a stratului de zăpadă are ca efect diminuarea aderenţei pneurilor la sol şi, implicit, triplarea distanţei de frînare. În astfel de condiţii, evitați manevrarea bruscă a frânei de serviciu şi folosiți frâna de motor.

– Adaptați permanent viteza la condiţiile de drum (carosabil acoperit cu zăpadă, gheaţă sau polei).

– Păstrați în mers o distanţă suficientă pentru a putea opri în siguranţă atunci când condiţiile de deplasare sunt nefavorabile.

– Date fiind experienţa redusă şi riscul ridicat de implicare în evenimente rutiere nedorite, conducătorilor auto începători le este recomandat să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculelor în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanţe mari.

– Totodată, recomandăm pietonilor să se deplaseze numai pe trotuar sau pe acostament, să traverseze numai prin locurile maracate corespunzător, după o temeinică asigurare, şi să evite pe cât posibil deplasarea pe partea carosabilă.