Este grevă și în penitenciare! Polițiștii refuză în această dimineață să mai intre la lucru. Sunt afectate vizitele iar transportul deținuților către instanțele de judecată și locurile de muncă este blocat, spun sindicatele, care susțin și că deținuții din penitenciarele din toată țara sunt păziți de un efectiv redus de agenți.
Polițiștii din sindicat au ajuns la posturi, dar au refuzat să intre în serviciu, până la ora 11:00. Timp de patru ore, transportul deținuților în fața instanțelor de judecată va fi dat peste cap. La fel se va întâmpla și cu programul de vizitare a celor care ispășesc sentințe cu închisoarea. Iar cei închiși în celule vor fi supravegheați de un număr redus de agenți.
Președintele Federației Sindicatelor din Sistemul Penitenciar, Florin Șchiopu, a vorbit despre acțiunea de protest pe o desfășoară miercuri sindicatele din sector. „Începând de dimineață, odată cu intrarea în servici a schimbului care ar trebui să schimbe schimbul din noaptea aceasta, toți salariații care au îndeplinit norma de muncă – și care ar trebui să muncească suplimentar de mâine înainte – vor refuza munca suplimentară. În acest caz, mâine dimineață nu vor intra în servici și colegii care i-au prins în servici în noaptea asta vor rămâne patru ore, dar cu mențiunea că activitățile vor fi reduse la minim, pentru că inclusiv ei, la ora 7:30, ar ieși din cadrul programului normal de lucru și ar însemna să facă ei la rândul lor muncă suplimentară.
Deținuții care lucrează la punctele de lucru și care vor apuca să iasă din unitate până în ora 7:30, ora de schimbare a turelor de servici, vor fi ieșiți, nu se va pune problema, aceștia vor ieși la muncă. Restul deținuților, activitățile se vor rezuma la paza strictă a deținuților, fără desfășurarea în mod coerent a programului zilnic care se desfășoară într-un penitenciar. Acesta se dorește a fi un prim semnal și, de aceea, inclusiv schimbul care a fost azi-noapte și care are norma de timp a lunii făcută, cele 170 de ore executate, rămâne în servici, considerând că ei ajută în felul acesta unitatea.
Dacă lucrurile nu se rezolvă și cele șapte revendicări ale noastre nu vor fi discutate și puse în aplicare, începând cu luna iunie, de pe data de 24 se împlinește timpul în care structurile operative, în speță schimburile, vor face norma de timp, și de atunci nu va mai intra nimeni în servici”, a spus Florin Șchiopu, marți seara, la un post TV.
Polițiștii din penitenciare au dat deja oficialilor din Ministerul Afacerilor Interne un prim avertisment. Au intrat în grevă japoneză, adică au purtat banderole albe la umăr în timp ce și-au desfășurat activitatea. În prezent, poliția penitenciarelor are un deficit de personal de peste 3500 de oameni. Din cei 12.500 de polițiști angajați în prezent, în jur de 8000 ar urma să participe la protest. Iar sindicaliștii spun că dacă nu le vor fi ascultate revendicările, vor suspenda activitatea pentru patru zile, în luna iunie.