Poliţiştii prahoveni efectuează, miercuri, percheziţii la mai multe persoane suspectate că ar fi sustras combustibil din utilaje folosite la lucrările autostrăzii A7.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova transmis AGERPRES, miercuri, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Ciorani pun în executare două mandate de percheziţie domiciliară, în comuna Baba Ana, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

„Din cercetări a reieşit faptul că în noaptea de 30/31 iulie, persoanele bănuite de comiterea faptelor ar fi sustras 180 de litri de combustibil din două utilaje folosite la lucrările autostrăzii A7”, se precizează în comunicat.

Patru persoane vor fi conduse la sediul unităţii de poliţie, informează IPJ Prahova.

AGERPRES