Camera Deputaţilor a adoptat, marți, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului 3/2024 pentru modificarea unor acte normative din domeniul transportului rutier. Astfel, sunt exceptate de la obligaţia de a efectua inspecţia tehnică periodică vehiculele lente, respectiv vehiculele a căror viteză maximă constructivă este de până la 25 km/h. De asemenea, este stabilită efectuarea la şase luni a ITP-ului în cazul tuturor autovehiculelor care desfăşoară activitatea de RENT CAR, atât cele utilizate pentru transportul în regim de închiriere, cât şi celor utilizate pentru serviciul de închiriere. Legea merge la promulgare la președintele Iohannis.
Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare clarificarea unor aspecte privind efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, precum şi corelarea unor dispoziţii privind încheierea şi executarea contractului de transport pentru transporturile naţionale.
Prin aceste modificări, sunt exceptate de la obligaţia de a efectua inspecţia tehnică periodică vehiculele lente, respectiv vehiculele a căror viteză maximă constructivă este de până la 25 km/h sau vehiculelor lente, vehiculelor cu şenile, tramvaielor şi vehiculelor cu tracţiune animală.
Totodată, este stabilită efectuarea la 6 luni a inspecţiei tehnice periodice a tuturor autovehiculelor care desfăşoară activitatea de RENT CAR, atât autovehiculelor utilizate pentru transportul în regim de închiriere, cât şi autovehiculelor utilizate pentru serviciul de închiriere.
De asemenea, proiectul clarifică şi unele dispoziţii care reglementează examinarea persoanelor care intenţionează obţinerea atestării iniţiale pentru conducători auto transport persoane sau transport marfă.