Liberalii bihoreni fac în aceste zile apel la cetățeni să îndemne parlamentarii PSD și UDMR de Bihor să voteze Moțiunea de cenzură „Ajunge! Guvernul Dragnea – Dăncilă, rușinea României!”, semnată de un grup de 163 de parlamentari PNL, USR și PMP. Aceasta a fost înregistrată, la Camera Deputaţilor, urmând a fi dezbătută și votată săptămâna viitoare.

Într-o postare pe Facebook, PNL Bihor îndeamnă cetățenii să contacteze parlamentarii PSD și UDMR din Bihor pentru a-i îndemna să voteze moțiunea iar în același timp, au transmis și un comunicat de presă în acest sens, pe care îl redăm mai jos:

Noi, Parlamentarii PNL Bihor afirmăm cu toată responsabilitatea că este periculos pentru interesele naţionale ca ţara să rămână pe mâna acestei grupări care distruge statul de drept şi subminează stabilitatea politică şi economică a României, iar cei care vor încerca să-l salveze, din nou, pe Liviu Dragnea, votând împotriva României, vor purta pe umeri o răspundere istorică.

Considerăm că acest Guvern trebuie să plece pentru că nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin programul de guvernare, fiind interesat numai de modificarea legilor justiției, slăbind lupta împotriva corupției, afectând angajamentele noastre internaționale, știrbind reputația României pe plan extern și, nu în cele din urmă, punând România pe butuci din punct de vedere economic.

Grupul parlamentar liberal bihorean consideră că România nu poate fi capturată de infractori dovediţi şi condamnaţi definitiv şi nici supusă intereselor acestora, așadar, solicităm solidarizarea tuturor forţelor politice responsabile pentru salvarea ţării din mâinile hoţilor şi ale incompetenţilor, care o secătuiesc de resurse şi pauperizează populaţia. Abordăm cu responsabilitate și speranță adoptarea prezentei moțiuni de cenzură, conștienți fiind că pentru adoptarea acesteia este nevoie 233 de voturi, voturi ale parlamentarilor onești și responsabil

De asemenea, noi, parlamentarii liberali din Bihor, considerăm că minciuna şi impostura nu au ce căuta în politica românească, iar Guvernul Dragnea-Dăncilă trebuie să plece pentru ca, de anul viitor, România să fie reprezentată în Consiliul UE de un Executiv de care să nu ne ruşinăm, iar ţara să evite o prăbuşire economică inevitabilă.