Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, şi-a anulat programul de luni din cauza unei stări gripale uşoare şi ca măsură de precauţie înaintea unei călătorii apostolice programate începând de joi în Luxemburg şi Belgia, informează agenţiile EFE şi Reuters.
„Din cauza unei stări gripale uşoare şi ca măsură de precauţie având în vedere călătoriile din următoarele zile, audienţele papale programate pentru astăzi au fost anulate”, a transmis biroul de presă al Vaticanului într-o informare.
Papa Francisc are programată o călătorie apostolică în Luxemburg şi Belgia în perioada 26-29 septembrie. Aceasta este, potrivit Vatican News, a 46-a călătorie apostolică a papei Francisc.
Pontiful a încheiat recent cea mai lungă călătorie apostolică a pontificatului său, între 2-13 septembrie, în patru ţări din Asia şi Oceania.
AGERPRES