Este zi decisivă în Educație. Profesorii au termen până la ora 10 să anunțe dacă renunță la greva generală. Elevii află astăzi, așadar, cum se vor încheia mediile și cum se dau examenele naționale. Potrivit actului normativ publicat de Guvern, profesorii vor avea în medie 1.300 de lei brut în plus la salariu, iar 400 de lei brut vor primi cei din categoria personalului nedidactic. Mai mult, se vor acorda inclusiv prime până în anul 2027. Pe de altă parte, majorarea de 50% din diferența între salariul actual și cel care va fi în noua lege a salarizării de la 1 ianuarie 2024 nu este menționată în ordonanța de urgență, așa cum au cerut profesorii. Procentul este stipulat doar în nota de fundamentare.
„Concluzia este un foarte clara. Am primit oferta Guvernului, ne-am consultat colegii, colegii ne-au transmis foarte clar, vor sa vada proiectul actului normativ”, este răspunsul ferm al sindicaliștilor din educație după ce au discutat, din nou, la Palatul Victoria cu premierul Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu, dar și miniștri Educației și Muncii. Totul după ce seara trecută Executivul a venit cu o nouă ofertă ce prevede o majorare salarială cu 25% în acest an, iar de la 1 ianuarie vor beneficia de 50% din noua grila a salarizării.
Potrivit actului normativ pus deja în transparență de Guvern, majorarea de 25% aduce 1.300 de lei brut în plus la salariu pentru personalul didactic și didactic auxiliar și 400 de lei pentru personalul nedidactic. Mai mult, (INTRA CARTON CU OFERTA) dascălii vor beneficia anual de prime de 1.500 de lei, iar ceilalți angajați primesc 500 de lei.
Sindicaliștii susțin în continuare că nu sunt de acord cu o creștere etapizată în noua lege a salarizării, iar cei din țară cer ca mărirea să se aplice integral de anul viitor. Pe de altă parte, majorarea de 50% de la 1 ianuarie a fot menționată doar în nota de fundamentare a actului normativ.
Cele trei săptămâni au deja și primele consecințe. Probele de competență pentru bacalaureat au fost suspendate și vor fi echivalate cu mediile din timpul liceului.
Probele scrise la evaluarea națională încep pe 19 iunie, iar cele la bacalaureat pe data de 26 iunie.
Sursa: Realitatea de Bucuresti