Un orădean a ajuns internat în spital de către autorități, după ce a pătruns ilegal în apartamentul fostei sale concubine, l-a bătut pe actualul iubit al femeii, iar după ce cei doi au reușit să fugă, bărbatul s-a încuiat în locuință, a lăsat gazul de la butelie să se scurgă în interior, amenințând că va da foc.

 

 

Duminică, 7 august, la ora 22.46, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat prin SNUAU 112, de o femeie de 36 de ani din municipiul Oradea, că fostul său concubin, un bărbat de 35 de ani, tot din Oradea, ar fi intrat pe un geam în apartamentul acesteia, dintr-un bloc de locuințe din localitate, fără acordul său și l-ar fi agresat pe actualul concubin al acesteia, un bărbat de 44 de ani din Oradea. 

„După apelarea SNUAU 112, femeia de 36 de ani și bărbatul de 44 de ani au părăsit apartamentul, iar bărbatul de 35 de ani s-a încuiat în interior, amenințând că va da foc locuinței, lăsând gazul de la butelie să se scurgă în apartament.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje din cadrul  Poliției Municipiului Oradea, polițiștii Biroului de Ordine Publică și cei ai Biroul Rutier Oradea și grupa  de intervenție formată din luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Bihor, alături de echipaje din cadrul ISU Crișana al Județului Bihor.

Ca măsură de siguranță, au fost evacuați locatarii blocului, iar după delimitarea zonei de intervenție, polițiștii au pătruns în apartament, bărbatul de 35 de ani fiind imobilizat. 

Intervenția forțelor de ordine a fost una de succes, neînregistrându-se victime, fiind prevenită orice deflagrație, iar agresorul a fost internat involuntar într-un spital din municipiul Oradea”, a transmis Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii orădeni continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu și lovirea sau alte violenţe.

Sursa: Realitatea de Bihor