Primarul Municipiului Oradea, Ilie Bolojan, a anunţat duminică, într-o transmisiune live pe online, că la Oradea s-a achiziţionat propriul aparat pentru testarea privind infecţia cu coronavirus, care a şi început să lucreze de sâmbătă.
Capacitatea de testare a acestuia este de 200 de analize pe zi, a precizat doctorul Gheorghe Carp, managerul Spitalului Judeţean şi coordonatorul spitalelor în perioada de criză.
„Am reuşit să achiziţionăm un aparat de testare astfel încât să extindem testările în judeţul Bihor. Am derulat proceduri şi vom continua şi săptămâna viitoare pentru achiziţia de măşti, combinezoane pentru protecţia personalului medical, astfel încât cei care sunt în linia întâi să fie protejaţi”, a spus primarul Bolojan.
Medicul Carp a arătat că este un aparat produs în Coreea de Sud care face testările prin metoda PCR (Polymerase Chain Reaction -Reacţie de Polimerizare în Lanţ), cea mai nouă şi sigură metodă pentru depistarea infecţiilor cu coronavirus.
„Pentru noi este deosebit de important să decelăm cât de repede persoanele infectate. Am aşteptat două săptămâni ca acea promisă dotare cu aparatul PCR pentru diagnosticare să se repartizeze şi la Oradea, dar văzând la mijlocul săptămânii trecute că nu se întâmplă nimic, am hotărât achiziţionarea de urgenţă a unui analizor automat. Miercuri s-a semnat contractul. Deja ieri s-au făcut primele probe. De astăzi, putem să asigurăm până la 200 de testări pe zi,” a declarat doctorul Carp.
Ca şi termen de comparaţie, medicul Carp a precizat că de la începutul crizei, judeţul Bihor a trimis la laboratorul din Cluj 215 probe, din care au venit cu întârziere doar 150 de rezultate.
„Vă daţi seama că într-o zi vom putea testa peste 200 de persoane care au indicaţie de a fi investigate. Avem personal pregătit, avem zece doctori specializaţi şi avem posibilitatea de a testa 1.500 de persoane pe săptămână. Mai mult de zece ori decât am putut să facem în trei săptămâni prin colaborarea cu spitalul din Cluj”, a spus dr Gheorghe Carp.
Coordonatorul spitalelor a mai menţionat că, în colaborare cu Prefectura, cu SMURD, cu UPU şi spitalele din judeţ vor putea să fie testaţi atât personalul medical şi nemedical, cât şi pe cei aflaţi în carantină, pentru a reduce perioada de carantinare având în vedere fluxul de români care sosesc din străinătate.
Aparatul va funcţiona chiar în laboratorul Spitalului Municipal Dr. Gavril Curteanu din Oradea, spital stabilit a fi linia întâi în lupta împotriva infecţiei şi a tratamentului noului coronavirus COVID-19.