Cel mai înalt responsabil cu educaţia din Oklahoma a ordonat joi şcolilor publice din acest stat situat în sudul Statelor Unite să predea Biblia, o decizie controversată ce are potenţialul de a alimenta războaiele culturale care fracturează America, informează AFP.
„Fiecare profesor, fiecare clasă din stat, va trebui să aibă o Biblie în clasă şi să predea din Biblie”, a declarat Ryan Walters în cadrul unei conferinţe de presă, anunţând publicarea unui memorandum pe care toate districtele şcolare vor trebui să îl respecte.
„Biblia este un document istoric necesar pentru a-i învăţa pe copiii noştri istoria acestei ţări, pentru a le oferi o înţelegere completă a civilizaţiei occidentale şi pentru a-i ajuta să înţeleagă fundamentele sistemului nostru juridic”, a declarat oficialul republican.
Decizia sa vine la doar o săptămână după ce guvernatorul statului Louisiana, de asemenea republican, a promulgat o lege prin care „Cele zece porunci” trebuie să fie afişate în toate sălile de clasă.
Legea a fost imediat contestată în instanţă de o asociaţie care a susţinut că este neconstituţională şi că încalcă separarea dintre biserică şi stat. Măsura anunţată în Oklahoma este, de asemenea, susceptibilă de a ajunge în instanţă.
Primul amendament din Constituţia Statelor Unite interzice instituirea unei religii naţionale sau a unor preferinţe faţă de o religie în detrimentul alteia.
Cu toate acestea, în ultimii ani, dreapta trumpistă şi-a intensificat retorica bazată pe identitate, cu scopul de a readuce valorile creştine în centrul dezbaterii publice.
Săptămâna trecută, Ryan Walters a lăudat legea din Louisiana, spunând că doreşte să o imite.
„Trebuie să îl readucem pe Dumnezeu în şcoli şi să nu îi permitem stângii radicale să transforme şcolile noastre în centre ateiste care vorbesc despre ţara noastră fără a lua în considerare influenţa credinţei”, a declarat el pentru FoxNews.
Discursul lui a fost imediat salutat de Donald Trump, care se bazează pe sprijinul creştinilor evanghelici în încercarea sa de a recâştiga funcţia supremă de la Casa Albă de la actualul preşedinte Joe Biden în urma alegerilor din luna noiembrie.
„Superintendentul statului Oklahoma, Ryan Walters, a făcut o treabă excelentă la FoxNews aseară. Este puternic, hotărât şi îşi cunoaşte meseria. IUBESC OKLAHOMA!”, a scris fostul preşedinte republican pe reţeaua sa de socializare Truth Social.
Ca parte a „centurii Bibliei” din sudul Statelor Unite, Oklahoma a încercat recent să finanţeze o şcoală religioasă privată din fonduri publice, ceea ce ar fi fost o premieră în Statele Unite.
Proiectul a fost respins săptămâna aceasta de instanţele locale, dar cazul ar putea ajunge până la Curtea Supremă. AGERPRES