Campania „Plătește impozitul online și câștigă o zi de distracție la Aquapark Nymphaea”, ajunsă la cea de-a III-a ediție, și bonificația fiscală suplimentară acordată în acest an celor care achită impozitele locale prin mijloace de plată online au încurajat orădenii să aleagă plata prin intermediul site-ului www.oradea.ro sau prin aplicația Plată impozite MobilePay.
Potrivit evidenţelor fiscale ale Direcţiei Economice din Primăria Municipiului Oradea, la finele primului termen de plată al impozitelor, cetățenii Oradiei şi-au achitat taxele şi impozitele la bugetul local în cuantum de 39.627.771 lei, în creștere cu 3,9% față de anul precedent.
Modalitatea principală de plată folosită a fost plata în numerar la casieria Primăriei Municipiului Oradea – 44% din sumele încasate. Plățile online, prin intermediul site-ului www.oradea.ro sau prin aplicația Plată impozite MobilePay au reprezentat a doua opțiune între mijloacele de plată utilizate de cetățeni – 33%.
Comparativ cu datele din anul precedent, sumele încasate prin mijloace de plată online s-au dublat în primele 3 luni ale anului curent, adică până la primul termen scadent de plată.
Primăria Oradea le mulțumește tuturor contribuabililor care au optat pentru plata integrală a impozitelor și îi felicită în mod special pe cei care au ales metodele moderne de plată.
Numărul plătitorilor și sumele în creștere, încasate prin mijloace online, ne încurajează să dezvoltăm în viitor și alte servicii dedicate pasionaților de tehnologie cum ar fi: contul online al contribuabilului, depunerea online a declarațiilor fiscale, conectarea în cont prin parola transmisă prin SMS, notificarea operațiunilor din rolul fiscal prin SMS/email, etc.