Miercuri, 13 iulie, ora 12:00, porțile Electric Castle se vor deschide pentru a primi publicul venit de la sute sau chiar mii de kilometri distanță. Pentru toți cei peste 250.000 de participanți așteptați în cele 5 zile de festival, organizatorii au pregătit un scurt ghid care să îi ajute să parcurgă cât mai rapid toți pașii de acces și să se concentreze doar pe distracție.
Cum ajungi la festival?
Cât mai puține mașini, cât mai mulți participanți în trenurile sau autobuzele speciale. Organizatorii îndeamnă participanții să folosească liniile create pe perioada evenimentului, pentru a evita formarea aglomerației într-un trafic deja problematic. Cei care aleg trenul, au la dispoziție curse dedicate Cluj-Napoca-Jucu combinate cu servicii de shuttle până la castel sau pot opta pentru trenurile regulate din orarul CFR, care vor opri în gara Bonțida. Autobuzele EC circulă non-stop, atât ziua, cât și noaptea, cu plecări din Cluj-Napoca (Iulius Mall, Expo Transilvania) și Bonțida, și includ opțiune de priority, pentru cei care nu vor să aștepte. Pentru autoturisme, organizatorii au creat parcări în zona festivalul, dar se recomandă cumpărarea biletului pentru acces în avans, locurile fiind limitate.
Cum intri în festival?
Pentru a-și asigura un acces rapid, cu minime proceduri, festivalierii pot deja să își preschimbe biletele în brățară de acces în punctele deschise în București (AFI Cotroceni și Băneasa Shopping City), sau în Cluj-Napoca (Iulius Mall). Aceste puncte vor rămâne deschise până în prima zi de festival, iar ulterior procedura va putea fi efectuată doar la intrarea în festival.
Cum plătești în festival?
Experiența EC este 100% cashless. Alimentarea brățării se poate face online, în contul de utilizator creat pe electriccastle.ro, dar și la fața locului, la ghișeele dedicate, cu cash sau cu card.
Ce poți să aduci cu tine la EC? Verifică lista cu atenție!
Organizatorii au pregătit, inclusiv în camping, tot ce e necesar pentru ca grijile zilnice să fie minime. Publicul are acces la supermarket, la zonă de restaurante care include o ofertă extrem de generoasă sau zona de grill pentru cei care vor să fie propriii chefs. Cei care, totuși, vor să vină cu provizii de acasă o pot face doar dacă sunt cazați în zona de camping, unde accesul cu apă, mâncare și conserve este permis atât timp cât nu sunt ambalate în recipiente de sticlă. Aparate foto & video, laptopuri, medicamente cu prescripție și maximum 3 fără prescripție, steaguri & selfie sticks și apă în bidoane de plastic sigilate, sunt acceptate la accesul în festival și camping.
Nu pot fi aduse în nicio zonă din festival: droguri, cuțite și bricege, arme, explozibil, orice obiect care este fabricat sau conține sticlă, alcool, animale, biciclete, skate-uri, umbrele, instrumente muzicale, graffiti, stickere, materiale publicitate, mobilier de grădină, sisteme audio, drone.
Mai sunt întrebări?
Toate informațiile se regăsesc și pe site-ul oficial al EC, iar pentru întrebări extra pe orice temă, despre festival, organizatorii au pus la dispoziție și o pagină de FAQ.
Ultimele bilete pentru ediția a 8-a sunt disponibile pe www.electriccastle.ro, fără a exista însă posibilitatea de cazare în camping, toate opțiunile fiind epuizate.
Sursa: Realitatea de Cluj