Una dintre cele mai frumoase clădiri din centrul Oradiei, Palatul Rimanóczy Kálmán Senior, situat în Parcul Traian nr. 1, a fost selectată în anul 2018 pentru a fi reabilitată în cadrul Programului Multianual pentru realizarea lucrărilor de protejare și intervenție asupra clădirilor cu valoare cultural-arhitecturală situate în Ansamblul Urban – Centrul Istoric Oradea. Proiectul se realizează ca urmare a stării avansate de degradare a clădirii, atât în ceea ce privește tâmplăria și acoperișul, cât și la nivelul învelitorilor și al tencuielilor.
Lucrările de restaurare și reabilitare a fațadelor și învelitorii își propun să redea clădirii nu doar un aspect cât mai apropiat de imaginea sa istorică originală, dar și să contribuie la îmbunătățirea și optimizarea modului de comportare în timp a imobilului.
Amplasamentul a fost predat executantului în data de 10 octombrie 2018, iar în aceste zile se demontează schelele de pe fațada clădirii dinspre penitenciar, urmând ca executantul să continue lucrările de reabilitare dinspre strada pietonală.
În cazul palatului Rimanóczy, lucrările de reabilitare constau în: înlocuirea elementelor degradate ale șarpantei, ignifugarea și tratarea antibacteriologică a tuturor elementelor de lemn din interiorul podului, indiferent dacă acestea sunt elemente structurale ale șarpantei sau subansambluri nestructurale ale acesteia, schimbarea integrală a învelitorii, refacerea șorțurilor din tablă zincată de la nivelul doliilor și al bazei învelitorii, rezidiri locale ale coșurilor de fum, evacuarea obiectelor depozitate în incinta podului, igienizarea suprafețelor din lemn și din zidărie aparentă din interiorul podului, etanșeizarea integrală a accesului în pod, evitându-se astfel accesul păsărilor, refacerea tencuielilor și a zugrăvelilor atât la fațadele exterioare, cât și la cele interioare cu materiale poroase, îndepărtarea cablurilor de la nivelul fațadelor, restaurarea integrală și unitară a tâmplăriilor spațiilor locative, restaurarea sau implementarea unitară a sistemelor de rolete de la ferestre, zugrăveli cromatice, refacerea elementelor decorative din stuc după martorii existenți încă in situ, confecționarea sau restaurarea elementelor decorative de la baza învelitorii, restaurarea integrală a feroneriilor, inclusiv vopsirea acestora.
Valoarea investiției este de 2.982.175,84 lei fără TVA, iar durata de execuție a lucrărilor este de 18 luni. Lucrările sunt executate de asocierea Drum Asfalt SRL – SC Trameco SA, urmând ca până la finalul lunii iulie toată fațada clădirii să fie reabilitată.
În ceea a ce privește Palatul Apollo, acesta este situat în zona centrală a municipiului Oradea, pe str. Republicii nr.12-12A. Palatul Apollo are două faţade, spre str. Republicii, cea mai bogat decorată şi spre str. Mihai Eminescu, mai simplă. Faţadele au elemente preluate din stilurile Empire sau Biedermeier, manieră ornamentală întâlnită în aceeaşi perioadă la Viena, Berlin sau Budapesta.
Valoarea investiției este de 2.036.107,23 lei fără TVA, iar durata de execuție a lucrărilor este de 18 luni. Lucrările sunt executate de Constructorul Sălard, clădirea urmând să fie reabilitată în întregime până la toamnă.
Pentru reabilitarea faţadei dinspre str. M. Eminescu a palatului Apollo au fost efectuate următoarele lucrări:
– s-au înlăturat porţiunile degradate ale tencuielilor de pe faţade;
– s-au retencuit porţiunile decopertate ale faţadelor cu tencuieli pe bază de var hidraulic cu conţinut de fibre pentru armare, morțare gata preparate;
– toate suprafeţele nedecopertate ale faţadelor stradale au fost periate cu peria de rădăcină astfel încât să se realizeze condiţiile unei aderenţe optime a straturilor ce s-au aplicat peste ele;
– întreaga suprafaţă parietală supusă reabilitării s-a curăţat prin periere şi s-a rezugrăvit cu vopsele pe bază de dispersie silicatică pentru acoperiri ale faţadelor, rezistente la elementele poluante cu caracter acid din mediu, care corespund criteriilor WTA pentru protecţia monumentelor;
– ornamentele s-au curățat și s-au zugrăvit cu culorile propuse în planșele de arhitectură, cele care lipseau au fost completate după modelul celor originale.
Pentru acoperiș și învelitoare sunt prevăzute a se executa următoarele lucrări:
– de înlocuit şorţurile din tablă zincată degradată cu şorţuri din tablă nouă;
– de remediat problemele de neetanşeitate;
– de înlocuit astereala în zonele cu învelitoarea din tablă și plăci de fibrociment;
– învelitoarea din zona cu pantă de 40% din curtea interioară, din țiglă profilată va fi revizuită și completată cu materiale recuperate din zonele în care a fost utilizată inadecvat;
– de înlocuit învelitorile distruse;
– de curăţat întreaga suprafaţă a jgheaburilor de petele de rugină sau alte impurităţi, se va curăţa cu degresant în curtea interioară și se vor înlocui integral cele din fațadele principale;
– de revizuit coșurile de fum.