O creșă modernă va fi construită în cartierul Nufărul, pe strada Ion Irimescu, nr. 5, investiția fiind finanțată prin Compania Națională de Investiții.
Imobilul destinat învățământului preșcolar va fi unul modern, construit la standarde europene. Astfel, acesta va utiliza energie verde, respectiv va fi dotat atât cu panouri solare, cât și cu panouri fotovoltaice.
Azi, 5 iulie, Primăria Oradea a semnat cu Compania Națională de Investiții (CNI) protocolul de predare-primire a amplasamentului de pe str. Ion Irimescu, nr. 5, destinat viitoarei creșe, care se va construi aici prin finanțare CNI.
Anul 2021 a marcat începutul unui amplu proces de construcții de creșe în România, proiectul derulat de CNI venind în sprijinul comunităților locale prin investițiile acordate prin „Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social”, ce include subprogramul „Unități și instituții de învățământ de stat”.
Având în vedere cererea mare de locuri în creșele din Oradea, Primăria Oradea a identificat acest teren viran în suprafață de 7.162 mp pe str. Ion Irimescu, nr. 5, aprobând în vara anului trecut studiile de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru construirea creșei.
Regimul de înălțime al viitoarei creșe este parter. Acesta va fi amenajat cu 11 dormitoare, 6 camere de joacă prevăzute cu vestiar și grupuri sanitare, un spațiu pentru luat masa, grup sanitar pentru persoane cu dizabilități, zona de primire, cabinet medical și izolator, zona administrativă și nucleu tehnico-gospodăresc.
Accesul în creșă se va face separat pentru copii și personal.
Totodată, terenul din jurul construcției va fi amenajat cu spații verzi și locuri de joacă.
Tot în această zonă, Consiliul Local a aprobat săptămâna trecută „Amenajare parc în zona Grigore Moisil și Ion Irimescu din municipiul Oradea”, un parc de cca 3000 mp, unde în prezent există un spațiu de parcare neamenajat și un teren neîntreținut
Sursa: Realitatea de Bihor