Registrul Auto Român (RAR) respinge informațiile potrivit cărora posesorii de anvelope promovate comercial drept ”all season” vor fi sancționați dacă folosesc acest tip de pneuri în timpul sezonului rece.
Reacția vine după ce, marți, organizaţia de protecţie a consumatorilor InfoCons afirma în cadrul unui comunicat de presă că RAR nu asimilează anvelopele “all season” cauciucurilor de iarnă și vorbea despre amenzi între 1.305 şi 2.900 de lei.
”În media a fost preluat și interpretat tendențios un comunicat al RAR, din anul 2011, care se regăsește pe site-ul instituției, fără a fi fost solicitat și un punct de vedere al Registrului Auto Român”, se arată într-un comunicat al instituției. ”Prin urmare, ne vedem nevoiți să facem următoarele precizări, pentru toți clienții noștri și pentru publicul larg: Toate anvelopele, indiferent de denumirea lor comercială, care sunt marcate cu literele M și S (însemnând noroi și zăpadă), sub forma: M+S, M.S. sau M&S, îndeplinesc cerințele de utilizare în condițiile specifice de iarnă prevăzute în legislația națională rutieră”, se arată în comunicatul de presă.
Obligativitatea utilizării anvelopelor de iarnă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei a fost introdusă prin Ordonanța Guvernului nr.5/2011 de modificare și completare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Aspectele privitoare la utilizarea anvelopelor de iarnă nu au suferit modificări de la acel moment.
”Registrul Auto Român nu a făcut în ultima perioadă nicio altă declarație de presă având ca subiect anvelopele de iarnă! Prin urmare, atât timp cât posesorii de autovehicule respectă legislația în vigoare și folosesc pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, anvelopele marcate cu literele M și S nu există sancțiuni!”, se arată în comunicatul RAR.