Novak Djokovic (36 de ani) este campion la Roland Garros 2023, succes care-l ajută pe sârb să rescrie istoria tenisului: Djokerul a ajuns la 23 de titluri de Grand Slam, performanță unică (l-a devansat pe Nadal – 22).

Finala de pe Chatrier contra lui Casper Ruud a fost una cu adevărat complicată pentru Nole doar în primul set (unul adjudecat în tiebreak), dar apoi a curs liniștită spre un deznodământ anticipat (6-3, 7-5).

Novak Djokovic a trecut pentru prima dată în carieră pe primul loc în ierarhia titlurilor de Grand Slam. Cu 23 de trofee majore, sârbul l-a devansat pe Rafael Nadal (22). Pe trei se găsește Roger Federer (20 – retras din tenis).

Este titlul cu numărul 94 din palmaresul Djokerului, dintre aceste turnee câștigate 23 fiind de Grand Slam.

Djokovic este primul jucător din istoria tenisului care reușește să câștige de cel puțin trei ori fiecare turneu de Grand Slam.

De asemenea, Nole a câștigat de cel puțin două ori toate cele 9 turnee de categorie Masters (ATP 1000).

Foto: Thibault Camus / AP / Profimedia

HOTNEWS