După pandemia de coronavirus, apare o nouă alertă la nivel mondial: Hepatita agresivă în rândul copiilor. 

Primele cazuri au fost identificate la începutul lunii aprilie în Regatul Unit. Ulterior, au fost raportate cazuri și în Danemarca, Irlanda, Ţările de Jos, Spania și Statele Unite. Momentan nu se cunoaște cauza epidemiei, însă specialiștii fac cercetări pentru a afla cauza exactă a declanșării. Organizația Mondială a Sănătății se aşteaptă la noi cazuri în zilele următoare. 

Cazuri de hepatită infantilă de origine necunoscută, identificată pentru prima dată în Regatul Unit, au fost depistate la copii din alte patru ţări europene, a anunţat marţi Centrul European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (ECDC), relatează AFP.

În urma cazurilor semnalate de hepatită acută de origine necunoscută de către Agenţia de Securitate a Sănătăţii din Marea Britanie la începutul lunii aprilie, au fost raportate cazuri suplimentare la copii în Danemarca, Irlanda, Ţările de Jos şi în Spania, a indicat agenţia europeană într-un comunicat de presă, scrie Agerpres.

Nouă cazuri suspecte au fost identificate şi la copii cu vârsta cuprinsă între 1 şi 6 ani în Alabama, Statele Unite, potrivit ECDC.

Investigaţiile continuă în toate ţările care raportează cazuri. În prezent, cauza exactă a hepatitei rămâne necunoscută, notează ECDC, dar anchetatorii britanici consideră că o cauză infecţioasă este cea mai probabilă având în vedere caracteristicile clinice şi epidemiologice ale cazurilor.