Noul spital de Boli Infecțioase și Pneumologie, care urmează să fie ridicat pe strada Vlădeasa din Oradea, a fost aprobat spre finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Unitatea spitalicească este una dintre cele 27 de unități din țară care vor fi construite cu bani din PNRR.

Proiectul „Construire și dotare corp clădire destinat secțiilor de boli infecțioase și pneumologie” a fost depus spre finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C12 – Sănătate, fiind proiectul care a reușit să atragă cele mai multe fonduri din istoria municipiului Oradea.

Acesta va fi implementat de către Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională din cadrul Primăriei Oradea.

Finanțarea nerambursabilă este de 95% și reprezintă 565.718.132,07 lei (fără TVA), în timp ce contribuția municipiului Oradea va fi de 5%, respectiv 28.285.906,60 lei (fără TVA). În acest moment, proiectul se află în etapa de licitație.

Spital construit să corespundă cerințelor secolului XXI

Noul spital urmează să fie construit pe un teren de 2,5 hectare de pe strada Vlădeasa, el fiind proiectat să corespundă tuturor cerințelor secolului XXI. Construcția se va ridica pe 4 etaje, va avea minimum 218 paturi pentru spitalizarea continuă a pacienților (ce vor putea fi suplimentate la 295 de paturi, în funcție de necesități). La acestea se adaugă 20 de paturi în regim de spitalizare de zi și 11 paturi pentru terapie intensivă, ajungându-se la un total de minimum 249 de paturi și maximum 326 de paturi.

Capacitățile noului spital de boli infecțioase și pneumoftiziologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea sunt formate din zona de spitalizare continuă, spitalizare de zi, zona de îngrijire ambulatorie, dispensarul TBC, zona de servicii de diagnosticare și un bloc operator.

Spitalul va avea, de asemenea, și un compartiment pentru urgențe, cu cameră de gardă pentru fiecare dintre specialitățile medicale deservite: boli infecțioase, pneumoftiziologie, un cabinet pentru vaccinuri și spații pentru deservirea funcției educaționale (sală conferințe, săli studiu, camere pentru rezidenți etc).

Totodată, va avea un compartiment pentru primiri urgențe, cameră de tratament și monitorizare, 3 izolatoare și cu câte o cameră de gardă pentru fiecare dintre specialitățile medicale.

Va cuprinde și un ambulatoriu integrat, cu cabinete pentru fiecare dintre specialități, precum și săli de tratamente. În cadrul ambulatoriului se va regăsi și o camera hiperbarică. Ambulatoriul va avea acces direct din exterior, precum și din holul de acces al spitalului. Independent de acesta, cu acces separat de restul spitalului, se va regăsi Dispensarul TBC.

Pentru a oferi servicii medicale complete în specialitățile vizate, noua clădire va cuprinde, pe lângă serviciile necesare tratamentului pacienților internați, și serviciile necesare diagnosticului (imagistică, explorări funcționale, endoscopie bronșică și digestivă).

Accesul auto principal se va realiza direct din strada Vlădeasa, pe ambele laturi ale spitalului. Vor fi 175 locuri de parcare pentru autoturisme și 139 locuri de parcare biciclete, distribuite în parcaj subteran și parcaje la sol.

 

Sursa: Realitatea de Bihor