Autoritățile iau în calcul o altă oră pentru lockdown-ul național. Potrivit unor surse Realitatea PLUS, românii vor putea circula liberi doar până la ora 22:00, nu până la 23:00 cum este în prezent.

Este o măsură la care se gândește Guvernul, potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS, și care se va lua chiar în această săptămână.

Astfel, este posibil ca decizia să fie luată în cadrul ședinței Comitetului Național pentru Situații de Urgență organizată pentru prelungirea stării de alertă coronavirus, care expiră pe 12 martie.

Potrivit noului scenariu al restricțiilor pe  timp de noapte, restaurantele și barurile se vor închide la ora 22:00, iar persoanele nu mai pot circula liber de la aceeași oră.

În plus, este posibil să fie modificată și capacitatea de cazare în unitățile HoReCa pe timpul stării de alertă. prin urmare, în hotelurile, pensiunile, în special de la munte în ultima perioadă, capacitatea de cazare se va reduce la jumătate, de la 75%, cât este permis până în prezent.

Decizia guvernanților vine pe fondul creșterii continue și accelerate a infectărilor cu noul coronavirus din ultimele săptămâni. În ultimele zile, numărul noilor cazuri confirmate de infectare COVID-19 este în medie de 4.000. În același timp, în secțiile ATI, numărul bolnavilor aflați în stare critică și gravă se păstrează, din păcate, la cote ridicate, peste 1.000 în fiecare zi, știindu-se că numărul total de paturi disponibile COVID este 1.400.  

Potrivit ultimelor date, răspândirea tulpinii britanice devine predominantă în România, în plus și noua mutația sud-africană este deja prezentă pe teritoriul țării noastre, primele cazuri fiind confirmate chiar săptămâna trecută.

TOATE informațiile actualizate LIVE despre evoluția epidemiei de coronavirus AICI:  https://www.realitatea.net/coronavirus