Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, și șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, au oferit, marți, la finalul reuniunii Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, detalii cu privire la majorarea salariului minim. Ionel Dancă a precizat că sunt trei scenarii posibile luate în considerare. Scenariul de bază prevede o creștere a salariului minim cu 150 de lei brut, ceea ce înseamnă 83 de lei net. În prezent, în România, peste 1,3 milioane de persoane sunt angajate cu salariul minim brut.
„Rezultatul analizei realizate la nivelul Cancelariei prim-ministrului în cadrul grupului de lucru format la solicitarea prim-ministrului Ludovic Orban a evidenţiat o fundamentare a unui mecanism de majorare a salariului minim brut pe ţară în acord cu angajamentul luat de Guvernîn cadrul programului de guvernare, respectiv o majorare a salariului minim brut pe ţară în baza unui mecanism care să ia în considerare o serie de indicatori economici obiectivi, astfel încât puterea de cumpărare a angajaţilor români să crească fără a afecta competitivitatea economiei româneşti şi fără a afecta echilibrele macroeconomice. Prima concluzie a acestei analize este că salariul minim brut pe ţară pentru anul 2020 creşte. Și sunt mai multe scenarii de creștere a salariului minim brut pe țară pentru anul următor„, a declarat Ionel Dancă, marţi, într-o conferinţă de presă organizată la finalul reuniunii Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social.
Șeful Cancelariei prim-ministrului a vorbit pe scurt şi despre cele trei scenarii care au fost prezentate și partenerilor de dialog social, precizând că scenariul de bază prevede majorarea salariului minim cu 150 de lei brut, ceea ce înseamnă 83 de lei net. ”Scenariul I prevede că salariul minim brut pe țară se majorează cu nivelul ratei inflației, ultimele date disponibile la nivelul lunii octombrie, respectiv 3,4%, la care se adaugă indicele de productivitate pentru anul 2018, respectiv 3,7%, ceea ce rezultă într-o majorare cu 7,2%, respectiv de la 2.080 lei la 2.230 lei”, a spus Ionel Dancă, precizând că la celelalte două scenarii sunt incluse în plus o serie de mecanisme de corecţie în funcţie de dinamica creşterii economice sau de rata şomajului.
Ținând cont de scenariile propuse, Ionel Dancă a fost întrebat dacă există posibilitatea ca salariul minim să scadă, însă, purtătorul de cuvânt al Guvernului a precizat că nu există această posibilitate: ”Potrivit jurisprudenţei în vigoare, orice câştig salarial, orice drept privind câştigurile salariale aflate în plată nu pot fi afectate. În orice scenariu, în cazul în care este prognozată o deteriorare a mediului economic pentru perioada următoare, în cel mai nefericit caz salariile aflate în paltă rămân la nivelul respectiv”, a mai spus Dancă.
Potrivit sursei citate, în momentul de față, în România, ponderea contractelor cu salariul minim brut pe țară este una foarte mare. ”24 la sută din numărul total de salariați activi au în acest moment contracte la nivelul salariului minim brut pe țară. Vorbim de 1.370.232 de persoane care sunt anagajate cu salariul minim pe țară, de 2.080 de lei pe lună”, a mai declarat Ionel Dancă.