Președintele PNL, Florin Cîțu, împreună cu Nicolae Ciucă, au anunțat că Biroul Executiv a decis ca premierul desemnat să-și depună mandatul iar mandatul de negociere pentru formarea unui nou guvern să fie flexibilizat.

„BEx i-a propus domnului Nicolae Ciucă, premier desemnat, să depună mandatul de premier desemnat. Este o decizie a BEx. A doua decizie este de a propune BPN – mâine va fi un BPN în format fizic – de a flexibiliza mandatul”, a spus Cîţu, la sediul central al PNL, după şedinţa BEx care a avut loc în format de videoconferinţă. 

„Așa cum am afirmat încă de săptămâna trecută am sperat ca prin demersurile pe care le-am întreprins să reușesc să cristalizez o soluție pentru un guvern minoritar, cele două partide politice au anunțat că nu vor vota un guvern minoritar, BEx a decis retragerea mandatului. Am să depun mandatul, nu am să-l retrag. Fac un apel la partide să se găsească o formulă de consolidare”, a spus Nicolae Ciucă imediat după sedința PNL.

 

Sursa: Realitatea Din PNL