Nicolae Ciucă, președintele PNL, susține că eliminarea dosarului cu șină din instituțiile publice „este un mare pas înainte pe care îl face România”.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, miercuri seară, că dosarul cu şină era emblematic pentru lupta românilor cu hăţişul birocraţiei, iar eliminarea lui este un pas înainte pe care îl face România. Preşedintele Senatului afirmă că proiecte liberale, precum Legea 9/2023, ne aduc mai aproape de statele dezvoltate ale lumii.

”Dosarul cu şină a fost eliminat din demersurile administrative ale cetăţenilor. Acest termen era emblematic pentru lupta românilor cu hăţişul birocraţiei, iar renunţarea la solicitarea lui, dar şi a altor obiecte de papetărie sau birotică, este un mare pas înainte pe care România îl face, în urma unei iniţiative a PNL”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, Nicolae Ciucă.

Instituţiile publice nu mai au voie să mai solicite, obligatoriu, din 4 iulie, persoanelor fizice şi firmelor dosare cu șină, copii legalizate sau alte documente care au fost emise de alte instituţii ale statului. Marți au intrat în vigoare prevederile legii dosarului cu şină. Totuși, instituțiile statului mai au la dispoziție încă o lună, ca perioadă de grație înainte de schimbarea totală, de debirocratizare.

„Legea 9/2023 are și alte prevederi care simplifică procedurile administrative: documente emise de instituții publice nu mai sunt solicitate de alte instituții, fotocopierea este gratuită, copia legalizată a fost abandonată, iar plățile se pot face și cu cardul. Toate aceste măsuri au fost gândite de PNL pentru îmbunătățirea interacțiunii cetățeanului cu statul.
Proiectele liberale de debirocratizare și digitalizare sunt necesare în procesul de integrare a României în Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. OCDE include 70% din producția și comerțul globale, dar și 90% din suma totală a investițiilor străine directe la nivel mondial.
Am inițiat procesul de aderare la această organizație în 15 decembrie 2022, când am depus cererea de candidatură a României. Din acel moment, țara noastră a început să implementeze proceduri administrative la nivelul solicitat de OCDE.
Proiecte liberale, precum Legea 9/2023, ne aduc mai aproape de statele dezvoltate ale lumii. Astfel, vom beneficia de proceduri administrative mai facile și mai eficiente, la standarde de calitate similare cu cele ale statelor membre ale organizației”, a mai subliniat Nicolae Ciucă.

 

 

Sursa: Realitatea Din PNL