Liderul PNL Nicolae Ciucă a participat la summitul Partidului Popular European premergător reuniunii Consiliului European, pe agenda discuțiilor aflându-se subiecte extrem de importante, cum ar fi sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova, viitorul competitivității economiei europene, dar și migrația.
“A fost un Summit organizat la nivelul PPE, care a avut pe agendă trei subiecte importante: Ucraina, competitivitatea și migrația. Au fost prezentate punctele de vedere ale tuturor liderilor din familia PPE și, la unison, s-a convenit pentru continuarea demersurilor de sprijin a Ucrainei, ținând cont de evoluția de pe linia frontului, ca Ucraina să reziste, atât din punct de vedere militar, cât și din punct de vedere al iernii care vine. Situația energetică este una destul de complicată“, a declarat, joi, Nicolae Ciucă într-un interviu live la emisiunea „Calea Europeană”.
Potrivit liderului PNL, pe competitivitate au fost discutate subiectele legate de industria auto și industria oțelului, aspecte ce urmează să facă subiectul unei analize în detaliu la nivelul PPE.
Cât privește migrația, Ciucă a arătat că acesta este „un subiect cât se poate de serios”, dând ca exemplu Polonia, care se confruntă în prezent „cu o situație disperată”: „Premierul Tusk a prezentat situația conform căreia în fiecare zi au loc evenimente și încercări de forțare a granițelor. În urma acestor evenimente, din păcate, și-au pierdut viața 2 militari. Deciziile politice, la nivelul Poloniei, o să fie îndreptate pentru a putea să controleze aceste lucruri. Acordurile bilaterale cu Tunisia, Egipt și Liban produc efecte, dar este nevoie să se întărească aceste măsuri.
Ceea ce este important de subliniat, migrația în Polonia este parte a unui război hibrid pe care Rusia îl poartă asupra țărilor din UE, ceea ce ne determină să analizăm cât se poate de în detaliu și complex ceea ce poate să constituie efecte și consecințe.“
Întrebat care sunt perspectivele României pentru aderarea la spațiul de liberă circulație Schengen, Nicolae Ciucă a răspuns: “Am discutat și am prezentat tot ceea ce a reușit România în acest moment, lucru recunoscut și la ultimul Consiliu JAI, standardele și cerințele tehnice au fost îndeplinite pentru a putea să răspundem solicitărilor de aderare. Am discutat cu Comisarul Hahn, reprezentantul Austriei la aceste summit, și am convenit ca la nivel politic să avem discuții și să putem finaliza acest proiect ca România să fie primită și terestru în Schengen.“
Referitor la sprijinul pentru Republica Moldova, liberaul a amintit despre rezoluția adoptată săptămâna trecută la nivelul PE pentru întărirea rezilienței acestei țării la războiul hibrid înterprins de Rusia.
„Tot săptămâna trecută a fost o vizită a doamnei Ursula în Republica Moldova și s-a venit cu un sprijin economic, ceea ce dă o perspectivă foarte bune în perspectiva integrării. În cadrul Summit-ului, dar și înainte, am avut discuții și cu președintele PPE, cu doamna Ursula, cu care m-am întâlnit și la Chișinău. Acolo a anunțat acest plan de sprijin. Ținând cont că duminică urmează să aibă loc alegerile și se va vota și referendumul, fiecare dintre cei cu care am discutat, cunosc foarte bine nevoia de a sprijini și mesajele pentru cetățenii de acolo, nevoia de a închide cât se poate de pozitiv acest referendum. Este nevoie ca Republica Moldova să mențină acest parcurs european. Toți liderii europeni își exprimă sprijinul total pentru Maia Sandu și pentru un vot pozitiv la referendum. Nu ne rămâne decât să transmitem aceste mesaje și duminică să avem un rezultat bun“, a arătat Nicolae Ciucă.
Sursa: Realitatea Din PNL