În perioada următoare, municipiul Oradea va fi gazdă pentru mai multe evenimente importante în baschetul românesc. Localitatea de pe Crișul Repede va găzdui o nouă competiție cu statut de Campionat European, în jurul acestui eveniment urmând să aibă loc și alte momente.
Între 26 iulie și 4 august se va desfășura Campionatul European U18 masculin Divizia B – ediția 2019. Evenimentul reunește 24 echipe naționale și se va desfășura la Arena Antonio Alexe, Colegiul Economic Partenie Cosma, respectiv Universitatea din Oradea. Un număr total de 96 meciuri oficiale se vor disputa în intervalul și locațiile amintite. Întreaga competiție va fi transmisă în direct prin intermediul canalului YouTube FIBA, oferind astfel o expunere internațională întregii competiții. Intrarea la meciuri este liberă pentru publicul larg. Programul jocurilor, știri și alte informații despre această manifestare se găsesc AICI.
Pe data de 29 iulie anul curent, tot la Oradea, se va desfășura tragerea la sorți și stabilirea programului Ligii Naționale de baschet masculin, respectiv Cupei României la baschet masculin – ediția 2019/20.
Între 2 și 4 august 2019, la sala LPS Bihorul și în Aula Magna a Universității din Oradea, va fi găzduit Stagiul Internațional de perfecționare a antrenorilor de baschet. La acest eveniment vor ține prelegeri mai mulți membri ai staff-ului tehnic al CSM CSU Oradea, campioana în exercițiu a României. Este vorba despre Cristian Achim, Marius Marinău și Alin Iova.