Compania Enel anunță modificări majore. În primul rând, își va schimba numele, site-ul  vechi nu va mai fi disponibil și nici aplicația de trimitere a indexului de consum. 

Enel a transmis o informare către toți consumatorii. Conform comunicatului emis de companie, compania va renunța treptat la numele Enel, odată cu preluarea de către PPC. Un alt anunț făcut de companie privește aplicația MyEnel, unde consumatorii transmit indexul, dar și site-ul oficial. Conform comunicatului, aplicația va fi indisponibilă începând cu data de 9 aprilie, ca urmare a pregătirii trecerii la noul site și la noua aplicație mobilă. 

Asta înseamnă că utilizatorii nu vor mai putea transmite indexul decât prin telefon, iar cei care nu fac acest lucru vor plăti o estimare. De asemenea, începând cu 10 aprilie, cei care accesează site-ul vechi vor fi redirecționați către www.ppcenergy.ro.

Numărul de telefon al serviciului de relații cu clienții rămâne neschimbat. Astfel, pentru a intra în contact cu un consultant PPC Energie Muntenia sau PPC Energie, clienții pot suna la 021.9977 (număr cu tarif normal, apelabil din România și străinătate) în intervalul 8:00 – 20:00, de luni până vineri.

Ca urmare a finalizării achiziției operațiunilor Enel din România, Grupul PPC ajunge la aproape 9 milioane de clienți, iar capacitatea sa totală instalată de producție de energie din surse regenerabile (energie hidroelectrică, eoliană, fotovoltaică etc.) crește la aproximativ 4,4 GW.