Schimbarea în Codul Rutier 2023 din România aduce noi condiții pentru executarea manevrei de depășire a unei biciclete sau trotinete electrice.
Dacă viteza cu care se circulă este mai mică de 50 de km/h, șoferul autoturismului trebuie să încalce marcajul ce desparte benzile sau sensurile de mers în timpul depășirii, iar dacă se rulează cu o viteză mai mare de 50 km/h, trebuie să treacă peste marcajul rutier cu o jumătate de mașină.
Legea nu cere permis de conducere celor care circulă pe drumurile publice pe biciclete, însă aceștia au o serie de obligații, potrivit regulamentului de aplicare a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Bicicliștilor le este interzis, printre altele, să circule în timp ce se află sub influența alcoolului, a produselor ori substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora.