Încă de la primele ore ale zilei de luni, 29 august, pompierii bihoreni au fost alertați pentru gestionarea a trei situații de urgență produse pe raza județului, acționând pentru degajarea unui arbore, stingerea unui incendiu și pentru asanarea unei muniții rămase neexplodate.
La ora 01.30, pompierii militari din cadrul Secției Beiuș au intervenit pentru înlăturarea unui arbore căzut pe DJ 764 A, care bloca circulația pe drumul dintre Budureasa și Stâna de Vale.
În jurul orei 06.05, pompierii Detașamentului 1 Oradea au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism parcat pe strada Ogorului din municipiu.
În momentul sosirii echipajelor, flăcările se manifestau violent la întregul autoturism, existând un risc ridicat de extinderea a acestora la o clădire din apropiere. Forțele de intervenție au acționat simultan pentru stingerea incendiului și protecția halei unei firme de curierat, reușind să împiedice propagarea acestuia la clădire, aflată la o distanță de aproximativ un metru de focare.
Flăcările, generate, cel mai probabil, de un scurtcircuit, au afectat autovehiculul în totalitate.
În jurul orei 08.40, în urma unui apel primit prin Sistemul Unic de Urgență 112, echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor (ISU Bihor) a fost mobilizat pe strada Macului din municipiul Oradea, pentru asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată.
Ajunși la locul indicat de apelant, specialiștii pirotehnicieni au identificat un proiectil de calibru 100 de milimetri, provenit din cel de-al Doilea Război Mondial. Muniția, care fusese descoperită de un muncitor în timpul unor lucrări de reabilitare a străzii. a fost ridicată, transportată şi depozitată în condiţii de siguranţă de către pompierii militari, urmând a fi distrusă ulterior, prin explozie controlată.
Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, reamintim cetăţenilor faptul că, în cazul descoperirii muniţiilor şi elementelor de muniţie trebuie să apeleze de urgenţă numărul unic 112, semnalând descoperirea acestora şi să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea personalului specializat, fiind totodată interzise mutarea, ridicarea și transportul acestora.
Sursa: Realitatea de Bihor