În data de 15.02.2019, ora 09.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, județul Bihor s-a prezentat pentru a ieşi din ţară o tânără, cetăţean român, care s-a legitimat cu o carte de identitate eliberată de autorităţile române. Cu ocazia efectuării controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că persoana de sex feminin nu este una şi aceeaşi cu cea din documentul de călătorie prezentat, motiv pentru care aceasta a fost condusă la sediul Punctului de Trecere a Frontierei, pentru cercetări.În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că persoana în cauză este cetăţeanul român A.R., în vârstă de 16 ani, domiciliată pe raza judeţului Alba.În cadrul primelor cercetări s-a stabilit că documentul fusese împrumutat de la o cunoștință si a recurs la această metodă deoarece dorea să ajungă în Polonia și nu avea procură notarială din partea părinților pentru a putea trece frontiera.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale care se impun.