Ministrul de interne, Marcel Vela, a anunțat că până în luna iulie, cel târziu, va fi reluată discuția reformei privind restructurarea MAI, care va include și un departament pentru protecția animalelor.
Marcel Vela a anunțat că la sfârșitul lunii iunie sau cel târziu în luna iulie va fi reluată discuția despre restructurarea ministerului pe care îl conduce, și în cadrul acestei reforme va fi înființat un departament pentru protecția animalelor care să funcționeze în cadrul poliției pentru ordine publică.
Proiectul de reformă a Ministerului de Interne a fost lansat în decembrie anul trecut, iar în ianuarie acest an au existat dezbateri pe această temă, care au fost însă suspendate din cauza pandemiei de coronavirus.
„Repunem pe tapet o decizie de reformare a MAI” la sfârșitul lunii iunie sau în luna iulie, a declarat ministrul Marcel Vela, sâmbătă, la un post TV. El a anunțat că primit peste 400 de propuneri.
„Este vorba de proiectul de reformă a MAI, demarat în decembrie, am făcut o dezbatere, acest proiect trebuia să intre în zona legislativă, dar având în vedere începutul pandemiei, acest proiect l-am suspendat, de la sfârșitul lunii iunie sau de la începutul lunii iulie urmând să punem pe tapet tot ce ține de decizia de restructurare și eficientizare a MAI”, a explicat Marcel Vela.
Ministrul de interne a anunțat înființarea Poliției Animalelor după ce a adoptat un cățel la minister și caută stăpâni pentru încă trei. Marcel Vela a postat fotografii cu căţelul adoptat, pe care l-a numit Max. Gestul ministrului vine după ce în spatiul public au apărut imagini de o cruzime fără margini, în care doi copii ucid un cățel sub privirile unor adulți.
„Ştirea în care aflam că doi copii minori au omorât prin lovituri repetate un căţeluş ne-a indignat şi întristat pe toţi. Vă aduc la cunoştinţă faptul că s-a întocmit un dosar penal, în cadrul căruia se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uciderea animalelor cu intenţie, fără drept, prevăzută de Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor. Voi urmări cu mare atenţie finalitatea acestui caz”, a scris Marcel Vela într-un mesaj pe Facebook.