Adrian Chesnoiu a declarat că România are stocuri suficiente de cereale dar și de plante oleaginoase precum floarea soarelui și că nu se impune o limitare a exporturilor.
„Nu s-a pus niciodată problema să oprim exporturile, pentru că noi, la Ministerul Agriculturii, încă dinainte de declanşarea războiului din Ucraina am început să monitorizăm stocurile dat fiind faptul că pe istoricul de export între luna ianuarie şi luna iunie erau cantităţi mai mari de cereale exportate. Încă de atunci în fiecare marţi şi vom continua până la apariţia noii recolte, în fiecare zi de marţi, la ora 2:00 ( 14:00 n.r.), am întâlnire cu operatorii economici care fac comerţ cu cereale şi cu procesatorii din industria de morărit şi panificaţie, cu cei care produc ulei de floarea soarelui sau procesează alte categorii de materii prime agricole. Stocurile României sunt suficiente până după noua recoltă atât în materie de cereale cât şi de plante tehnice, oleaginoase şi mă refer aici la floarea soarelui”, a precizat Adrian Chesnoiu, la briefingul susţinut la Palatul Victoria.
Pe de altă parte, el a transmis că se află în discuţii permanente cu procesatorii, astfel încât pe pachetul de 200 de milioane de euro din sprijinul pentru România „să profităm de oportunitatea care s-a ivit prin contextul actual de a procesa o cantitate mai mare din surplusul realizat de materie primă”.
„Vă dau un exemplu. România într-un an agricol bun cum a fost 2021 a produs 3 milioane de tone de seminţe de floarea soarelui. Necesarul nostru de consum raportat la uleiul de floarea soarelui rafinat şi consumat în România se asigură din procesarea a 1,2 milioane de tone de seminţe de floarea soarelui, restul cantităţii se procesează şi se exportă ca ulei brut sau rafinat. De cealaltă parte, o altă cantitate se procesează în ţară prin condiţionare şi pregătirea seminţelor pentru campania de însămânţare a anului viitor. Rămânem după acoperirea întregului necesar de consum cu aproximativ un milion de tone de seminţe de floarea soarelui. Este o oportunitate pentru România să creştem capacitatea de procesare, să punem în legătură directă fermierul român cu procesatorul, astfel încât prin integrare în procesare să dăm valoare adăugată materiilor prime obţinute în agricultura României. Şi lucrul acesta îl vom face în perioada imediat următoare. Lucrăm la schema la ajutor de stat, va fi notificată şi intrăm cu pachetul de sprijin pentru fermieri şi procesatori pentru stimularea procesării în România”, a adăugat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Sursa: Realitatea de Bucuresti