Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a semnat 44 de contracte noi de finanțare, în valoare totală de 467.470.704,25 de lei, pentru modernizarea și reabilitarea drumurilor de interes local, precum și înființarea sau extinderea rețelelor de alimentare cu apă și a celor de canalizare.

Până în prezent, în cadrul Programului Național de Investiții “Anghel Saligny”, au fost semnate 2.116 contracte de finanțare, în valoare totală de peste 23 de miliarde de lei.

Ministrul liberal a declarat: ”Este mereu o bucurie să mă întâlnesc cu oameni de administrație dedicați comunităților pe care le conduc și care fac demersuri serioase și profesioniste pentru elaborarea și punerea în practică a proiectelor de care locuitorii au nevoie pentru a duce o viață decentă, prin facilitarea accesului la servicii publice de calitate.”.

Sursa: Realitatea Din PNL