Un mascul adult şi un pui vor fi relocaţi din Braşov, după ce în ultima perioadă s-au obişnuit să se plimbe pe pârtia Clăbucet din Predeal.
Potrivit „Bună ziua, Braşov”, autorităţile din acest judeţ au făcut demersurile pentru mutarea animalelor, iar Ministerul Mediului a aprobat cererea, eliberând acordul de relocare pe 7 ianuarie. „În baza acestui document, am eliberat şi noi autorizaţia necesară. Este vorba de un urs mascul şi de un pui, exemplare care vor fi capturate şi eliberate într-o pădure din judeţul Bihor”, a declarat directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Braşov, Ciprian Băncilă