Aproximativ 19.000 persoane, cetățeni români și străini, şi peste 13.600 mijloace de transport au trecut în ultimele 24 de ore prin punctele de frontieră.
Potrivit Poliţiei de Frontieră, pe sensul de intrare au fost aproximativ 9.400 persoane cu 7.000 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 9.600 persoane cu 6.600 mijloace de transport.
În această perioadă, dispozitivul de supraveghere şi control al frontierei de stat este suplimentat, atât în punctele de trecere a frontierei, cât și pe fâșia de frontieră. Zilnic, aproximativ 4.400 de polițiști de frontieră sunt la datorie, mare parte dintre ei în punctele de frontieră la controlul documentelor.
În acelaşi interval de timp, la frontiera cu Ungaria s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control aproximativ 10.800 de persoane şi 8.400 de mijloace de transport, din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 5.700 de persoane cu 5.100 mijloace de transport.
Formalitățile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele sunt preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publica pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea controlului epidemiologic.
După încheierea formalităților și stabilirea măsurile dispuse de către personalul medical aflat în punct, mașinile sunt preluate de către echipaje de poliţie şi jandarmi pentru a fi conduse spre locațiile stabilite pentru carantinare sau pentru autoizolare.
În zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 13 fapte ilegale (3 infracţiuni şi 10 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 2.000 lei. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 2.800 lei. Nu s-a permis intrarea în ţară a 5 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege.